Idei de nuntă altfel – află cum poți obține cea mai specială și originală „nuntă altfel”

Idei de nuntă altfel – află cum poți obține cea mai specială și originală „nuntă altfel”, 1, riviera-park.ro

Într-o lume plină de tradiții și de obiceiuri transmise din generație, în generație, în care nunțile au niște tipare prestabilite, există însă o dorință destul de mare și pentru o nuntă altfel. Astăzi, nu toți îndrăgostiții își mai doresc să fie restricționați de tiparele vechi, motiv pentru care au început să exploreze tot mai multe idei îndrăznețe, prin care pot marca această zi specială din viața lor.

Cel mai important mesaj pe care acest nou trend îl transmite este acela că o nuntă poate fi mult mai mult decât o simplă formalitate, în care mireasa, dar și mirele, au mai multe responsabilități și un stres uriaș pe cap. În realitate, nunta poate fi un eveniment care reflectă cu adevărat gusturile și valorile cuplului, dar și propriile preferințe, în materie de muzică, concept, vestimentație, iar lista poate continua la nesfârșit. Chiar dacă este greu să ieși din tipare, uneori este nevoie să fii curajos și să încerci să cauți diferite idei de nuntă altfel, întrucât ele există cu zecile, iar tu trebuie să le alegi doar pe cele care îți plac cel mai mult.

Dacă vei decide să-ți organizezi și tu evenimentul vieții în acest mod, nu doar că vei reuși să captezi atenția tuturor invitaților tăi, dar te vei simți mult mai relaxat, iar amintirile create vor fi considerabil mai multe și de neuitat.

În continuare, în acest articol, o să-ți dezvăluim toate ideile pe care trebuie să le știi, dacă și tu visezi la o nuntă altfel. Vorbim aici despre dress code, care nu este nevoie să mai fie unul clasic, dar și despre amenajarea locației și alegerea mărturiilor.

1. Idei de nuntă altfel – cum poți obține o nuntă altfel

Există extrem de multe opțiuni și de idei de urmat, când vine vorba despre nunți altfel. Înainte de a alege însă fiecare detaliu în profunzime, este important să gândești în ansamblu și să vizualizezi cele mai importante criterii pe care trebuie să le iei în considerare și pe care trebuie să le schimbi, astfel încât să se desprindă de criteriile clasice.

Primul pas esențial este să te gândești concret ce-ți dorești. Discută și cu partenerul tău despre asta și gândiți-vă împreună la elementele care vă caracterizează cel mai mult cuplul. Doar în acest fel o să știi clar direcția în care trebuie să mergi mai departe.

Apoi, una dintre cele mai eficiente modalități de a obține o altfel de nuntă este alegerea unei locații mai diferite. Poți opta pentru o plajă, poate pentru nunta organizată în natură, într-un spațiu deschis sau poți îmbina ideea de restaurant cu cel de natură, prin optarea pentru saloanele Riviera, care îți pun la dispoziție și un lac de-a dreptul fabulos.

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - salon cu mese riviera

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - salon cu scaune albastre și roz

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - salon nuntă cu mese riviera

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - salon riviera, scenă în stânga

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - scenă, instrumente, salon Riviera

O altă idee perfectă prin care te poți îndepărta de conceptul clasic este organizarea unei ceremonii diferite. Vorbește cu partenerul tău și creați amândoi două discursuri inedite, unde să aduceți în discuție și invitații prezenți acolo. O altă variantă excelentă este să organizezi cununia pe pontonul unui lac sau într-un cadru modern și elegant. Aceste variante sunt extrem de apreciate în ultima vreme, iar fotografiile vor fi și ele unele spectaculoase. Dacă ești în căutarea unui restaurant pentru nuntă care să pună la dispoziție astfel de facilități, nu ezita să ne contactezi.

Dacă îți dorești să aduci un plus de originalitate, pe lângă aspectele discutate mai sus, atunci poți opta și pentru tematică inedită sau pentru o paletă de culori prestabilită, după care ar trebui să se ghideze toate decorațiunile, vestimentația invitaților și așa mai departe. De exemplu, poți alege să faci o nuntă cu tematica Hollywood sau pentru una inspirată din anii 70. Acest lucru va fi, fără doar și poate, o provocare și pentru petrecăreții care vor trebui să-și găsească cele mai potrivit ținute.

Mai mult, și dansul clasic și tradiționalul aruncat al buchetului pot fi și ele înlocuite cu alte activități mai non-tradiționale. De exemplu, poți crea o coregrafie mai simplă, pe care să o reproduci la început cu toți invitații, astfel încât distracția să fie garantată încă de la începutul serii și să nu pierzi niciun minut.

Totodată, pentru o nuntă cu adevărat diferită, trebuie să încerci să-ți pui cât mai mult amprenta propria și asupra mâncărurilor. Meniurile de la Riviera sunt extrem de diverse, pe placul tuturor, iar dacă îți dorești un altfel de concept, poți opta pentru un bufet diferit sau chiar și pentru un colț special amenajat cu diferite brânzeturi și mezeluri alese.

1. Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel- salon de nuntă riviera

Nu în ultimul rând, în loc de decorațiunile standard, poți crea propriile elemente homemade, care să aducă un plus de autenticitate și unicitate evenimentului. De la aranjamente florale făcute manual și amplasate pe mese, până la invitații personalizate și decorațiuni tematice, aceste detalii adaugă un farmec aparte unei nunți diferite.

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel- salon riviera nuntă, două scaune albastre, două roz

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - masa de nuntă cu tacâmuri

În final, obținerea unei nunți altfel necesită mult curaj, dar și creativitate. Nu-ți fie teamă să ieși din tiparele convenționale și dă-ți frâu liber ideilor, astfel încât evenimentul să fie unul de neuitat.

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - scaune îm miniatura cu mire, decor, luminițe

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - masă de nuntă lungă, cu aranjamente

Idei de nuntă altfel - cum poți obține o nuntă altfel - mire și mireasa la ședință foto

2. Nuntă altfel – creează un dress code diferit

Cea mai importantă decizie pe care o poți lua, pentru a obține un eveniment diferit este crearea unui dress code, care să fie respectat de toți petrecăreții. Unul dintre conceptele cele mai populare este cel de „white party”, care presupune ca toți invitații de la nunta altfel să se îmbrace în alb.

Un cod vestimentar „white party” a fost adoptat în ultima vreme de diferite persoane care își doreau să iasă din tiparul clasicului. Mireasa nu va mai fi nici ea nevoită astfel să opteze pentru o rochie prea pompoasă sau incomodă, și se poate infiltra rapid printre celelalte doamne prezent. Această temă aduce o notă de eleganță și uniformitate, dar creează și o atmosferă deosebit și diferită, fix ceea ce ți-ai dorit.

Asigură-te că toți invitații sunt informați în prealabil despre codul vestimentar, astfel încât aceștia să aibă timp să se pregătească corespunzător. Acest lucru poate fi menționat în invitații sau poate fi comunicat în avans prin intermediul mesajelor individuale.

Totuși, când alegi să faci o petrecere „white party”, nu doar invitații trebuie să fie în tematica aceasta, ci și decorațiunile sălii. Mesele și scaunele pot fi acoperite cu huse albe sau lăsate goale, dacă au această nuanță. Luminile ambientale pot fi și ele albe sau în nuanțe calde, pentru a crea o atmosferă magică, iar când vine vorba de flori, aici ai extrem de multe opțiuni din care poți alege, care să corespundă acestor criterii.

Dacă rochia de mireasă ar fi respectat oricum această tematică, mirele va fi nevoit să facă o schimbare, din acest punct de vedere. Acesta poate opta însă și pentru anumite nuanțe de crem, atât timp cât nu se îndepărtează prea mult de la conceptul de bază.

Pentru un plus de originalitate și pentru a te asigura că fiecare invitat va fi în temă, poți să le oferi tuturor bărbaților câte un papion alb, iar femeilor un accesoriu de aceeași culoare, iar astfel te vei asigura că nu vei dat greș cu acest dress code.

Chiar dacă este complicat ca mâncarea, băuturile și candy barul să fie și ele în alb, poți decora mesele, barul și restul lucrurilor cu diferite detalii care să te ducă cât mai mult cu gândul la tematica aleasă.

Așadar, alegerea unui dress code „white party” pentru nunta ta poate transforma evenimentul într-o experiență unică și memorabilă nu doar pentru tine, ci pentru toți invitații. Într-o lume plină de standarde prestabilite și de tipare, alege să fii persoana care îndrăznește mai mult și depășește aceste granițe.

Nuntă altfel - creează un dress code diferit - mire și mireasă dansând noaptea

Nuntă altfel - creează un dress code diferit - mire și mireasă în alb

Nuntă altfel - creează un dress code diferit - mire și mireasă la apus

Nuntă altfel - creează un dress code diferit- nunta cu invitați în alb

Nuntă altfel - creează un dress code diferit - nuntă dress code alb

3. Nunți altfel – creează o zonă de relaxare

O nuntă altfel trebuie să ajute invitații să se simtă cât mai în largul lor. Acest lucru este posibil prin crearea unei zone de relaxare sau de tip „lounge”, unde toți petrecăreții să se poată destinde și să iasă din această zonă formală, de sală de eveniment super fancy.

Așadar, înainte de a te hotărî să amenajezi spațiul, trebuie să te asiguri că ai ales o locație care să permită acest lucru. Concret, ai nevoie de un restaurant cu grădină sau un spațiu în aer liber, cu peisaj superb, care este ideal pentru o astfel de inițiativă.

Apoi, este momentul de amenajarea propriu-zisă. Poți opta pentru anumite fotolii de exterior, canapele, perne mari sa chiar și hamace. Combină diferite stiluri și culori pentru a crea o mult mai atrăgătoare atrăgătoare.

Totuși, dacă nunta ta are o temă specifică și o paletă de culori prestabilite, asigură-te că zona de relaxare se potrivește cu aceasta. De asemenea, completează întregul decor cu fel de fel de obiecte care să ia ochii invitaților, precum ar fi florile și tot felul de lumânări distribuite pe mese și chiar și pe jos.

La fel de important mai este și să te asiguri că această zonă de relaxare este protejată de soare sau de ploaie, pentru că vremea este schimbătoare, după cum prea bine știi. Dacă nu există deja un acoperiș, poți improviza ceva cu ajutorul persoanelor de la locație. De asemenea, asigură-te că există și suficientă lumină, în cazul în care evenimentul se desfășoară noaptea.

Și, pentru că s-ar putea ca oamenii să stea aici mai mult timp, este necesar și aici un colț de băuturi și gustări. Poți opta pentru un mini bar care să fie constant aprovizionat cu cocktail-uri sau chiar cafea, în funcție de preferințe. Adaugă și o varietate de gustări, cum ar fi fructe, brânzeturi, nuci și aperitive, pentru a face întreaga experiență perfectă.

Totodată, pentru a crea ambianța ideală, nu uita că ai nevoie și de muzică aici. Dacă sunetul din interior nu se aude până afară, optează pentru o boxă exterioară unde să fie redate frecvent anumite piese care au rolul de a relaxa și mai mult invitații și de a-i face să se simtă cât mai mult în largul lor.

Nu în ultimul rând, pentru a face ca zona de relaxare să fie cu adevărat unică, o poți personaliza cu diferite fotografii, amintiri sau alte lucruri care îți reprezintă în mod clar cuplul.

În acest sens, crearea unei astfel zone de relaxare la nuntă poate aduce un plus de originalitate, dar și confort evenimentului. Invitații vor aprecia această inițiativă și, astfel, vor avea ocazia de a se conecta mai bine unii cu alții și de a se simți în largul lor pe tot parcursul serii.

Nunți altfel - creează o zonă de relaxare - bufet cu aperitive

Nunți altfel - creează o zonă de relaxare - femeie în alb cu pahar în mână

4. Altfel de nuntă – idei de mărturii pentru o nuntă altfel

Mărturiile de nuntă altfel nu au cum să lipsească din cadrul acestui eveniment. Aceste obiecte vor fi oferite petrecăreților, care, astfel, vor avea o amintire pe viață de la tine și partenerul tău, din ziua cea mare.

Așadar, ce ai spune de niște mini albume foto personalizate? Trebuie doar să alegi câteva fotografii speciale din cuplul tău, poate chiar pe cele mai relevante, cu o semnificație anume, și să le pui acolo. Aceasta poate fi o amintire unică a zilei noastre speciale.

De asemenea, în loc de mărturie, alege să le oferi invitaților un jurnal personalizat, în care aceștia să-și scrie gândurile și urările pentru tine și partenerul de viață. Citite peste ani, aceste rânduri vor trezi emoții mari și te vor transpune, pentru câteva clipe, în ziua aceea de basm.

Mai mult, poți alege să oferi chiar și lucruri utile, care să le folosească invitaților. Spre exemplu, într-un colț, pune mai multe plante în ghivece, care să corespundă numărului cuplurilor invitate și care să aibă o etichetă cu data nunții tale, iar la plecare fiecare persoană să meargă să își aleagă propria „mărturie”. Cu siguranță că toată lumea va fi fascinată de această inițiativă ieșită din comun.

Nu în ultimul rând, dacă mai sus spuneam că invitațiile de nuntă altfel pot fi unele handmade, mărturiile pot, de asemenea, realizate manual. Dacă ești talentat și te fascinează acest domeniu, poți crea obiecte unice pentru fiecare invitat, cum ar fi săpunuri parfumate, lumânări sau bijuterii personalizate.

În concluzie, o nuntă altfel este din ce în ce mai dorită în zilele noastre, când oamenii își doresc să depășească regulile prestabilite ale acestui eveniment și își doresc să se simtă cât mai relaxați în ziua celui mai important eveniment din viața lor. Ție cum ți se pare acest concept?

Surse foto: freepik.com, riviera-park.ro

Alege-ne pentru evenimentele importante din viața ta

Alte articole care te-ar putea interesa...