Nuntă toamna: idei de decor, tematică şi aranjamente pentru evenimentul unic şi emoţionant din viaţa ta

Evenimentele corporate – cum să organizezi evenimente memorabile pentru o echipă care a lucrat cu pasiune, 1, riviera-park.ro

Ziua nunţii este un eveniment cu totul special în viaţa oricărei persoane care alege să facă acest pas, datorită intensităţii emoţiilor trăite în această zi unică şi de neuitat pentru cei doi miri. Dacă ai spus “DA!” în momentul cererii în căsătorie, înseamnă că nu mai este mult timp până când vei începe să te pregăteşti pentru planificarea nunţii şi a tuturor detaliilor legate de această ceremonie deosebită din viaţa ta şi a persoanei iubite. 

Preferi să marchezi ziua nunţii, celebrând-o alături de prieteni şi familie, în anotimpul boem, toamna? Este o idee excelentă, deoarece nunţile de toamnă au un farmec aparte, o atmosferă de poveste, numeroase posibilităţi de decor, tematici şi aranjamente pe care le vei putea descoperi în acest articol.

1. Nuntă toamna: sfaturi şi recomandări esenţiale pentru o organizare reuşită a nunţii tale

Nunta toamna, cuplu, mire si mireasa

Ştim cât de important este pentru tine ca totul să iasă aşa cum îţi doreşti, iar evenimentul să se desfăşoare în cel mai bun mod. De aceea, am pregătit special pentru tine o listă cu detalii esenţiale pentru o organizare excepţională a nunţii tale pe timp de toamnă:

  • În primul rând, îţi recomandăm să alegi cu atenţie localul în care vrei să aibă loc nunta la care ai visat. Trebuie să te interesezi dacă este liber, cu atât mai mult dacă preferi o nuntă toamna. Este un sezon destul de aglomerat, având în vedere avantajele pe care le oferă acest anotimp. Vremea răcoroasă, peisajele tomnatice şi feerice, disponibilitatea decoraţiunilor speciale, cum ar fi florile uscate, de toamnă, dovlecii, frunzele arămii şi multe altele, asigură desfăşurarea evenimentului în condiţii optime atât pentru tine şi partenerul tău de viaţă, cât şi pentru invitaţi. Aşadar, acum poţi alege să organizezi evenimentul la un restaurant pentru nuntă precum Riviera Park, care dispune de un spaţiu generos şi de saloane de evenimente pentru 50 până la 300+ persoane, iar nunta de toamnă va fi aşa cum îţi doreşti. În funcţie de numărul de invitaţi, ne putem ocupa de delimitarea spaţiului în saloane mai mici, folosind pereţi mobili, pentru a fi potrivit cu tematica şi necesităţile petrecerii tale de nuntă. Echipa Riviera Park acordă atenţie fiecărui detaliu, special pentru a-ţi transforma evenimentul într-unul de neuitat, iar fiecare invitat să se poată simţi minunat. Aspectul luxuriant şi rafinat al restaurantului se va armoniza cu tematica nunţii de toamnă, mai ales când tu, partenerul de viaţă sau invitaţii tăi veţi petrece clipe memorabile pe terasa restaurantului cu vedere spre lacul din Parcul Naţional. Să nu mai spunem că aici se pot face poze artistice şi fermecătoare pentru a imortaliza acest eveniment special şi emoţionant din viaţa ta. Albumul foto de nuntă va arăta extraordinar şi va fi o reală plăcere să îl revezi peste ani şi ani, păstrând aceeaşi intensitate a emoţiilor, deoarece peisajul mirific le va menţine de fiecare dată vii.

Riviera Park, salon pentru nunta

Saloane pentru nunti Riviera

Riviera salon pentru nunta toamna

  • Apoi, este să esenţial să pregăteşti din timp invitaţiile pentru nuntă şi să îi anunţi pe toţi cei dragi ţie în legătură cu data şi localul în care se va desfăşura evenimentul mult aşteptat. În acest fel, vei avea posibilitatea să îţi faci o idee despre numărul de persoane care pot participa la petrecerea ta de nuntă. Sfatul nostru este să fixezi o anumită dată, de preferat înainte cu două săptămâni de desfăşurare a evenimentului, pentru a primi un răspuns de confirmare din partea invitaţilor în legătură cu participarea la eveniment;
  • După ce ai făcut rezervarea la restaurant şi ai discutat împreună cu echipa detaliile legate de data şi ora desfăşurării evenimentului tău, nu uita să consulţi sfatul event planner-ului pentru o organizare desăvârşită a petrecerii tale de nuntă. Plus că, echipa de organizatori se remarcă prin flexibilitatea şi adaptabilitatea de care dau dovadă, mai ales atunci când vine vorba de găsirea soluţiilor potrivite pentru cerinţele tale. Mai mult decât atât, cadrul intim şi cochet, oferit de zona luxuriantă a restaurantului Riviera Park, este amenajat cu mult bun-gust şi atenţie la detalii,  de la amenajarea sa cu decoruri naturale cu flori şi verdeaţă până la nuanţele de auriu alese pentru a se armoniza şi crea o simfonie stilistică şi estetică. Acest spaţiu este ideal pentru o nuntă de toamnă, deoarece îmbină nuanţele tomnatice cu decoraţiunile specifice acestui anotimp.

Saloane pentru nunti Riviera Park

Riviera Park saloane nunti, decoratiuni, perete decorativ

  • Muzica reprezintă un alt element esenţial pentru menţinerea atmosferei şi distracţiei în cadrul nunţii tale. De aceea, îţi sugerăm să alegi trupa muzicală favorită sau DJ-ul, în funcţie de tematica evenimentului. Pregăteşte-te să acumulezi amintiri de neuitat de la petrecerea ta de nuntă de toamnă cu totul specială.

Sala de evenimente Riviera Park

Nuntă toamna: idei de decor, tematică şi aranjamente pentru evenimentul unic şi emoţionant din viaţa ta, 28, riviera-park.ro

  • Şi, nu în ultimul rând, alegerea meniurilor pentru evenimentul tău special reprezintă un aspect extrem de important. La Riviera Park găseşti un pachet complet la nivel de HoReCa, de unde poţi alege atât preparate culinare delicioase, cât şi o gamă de băuturi alcoolice şi non-alcoolice fine şi potrivite pentru preferinţele fiecărui invitat. Este de preferat să te interesezi, în prealabil, care sunt preferinţele culinare ale invitaţilor tăi, deoarece vor aprecia grija şi atenţia pe care le-o vei oferi. În plus, la restaurantul nostru meniurile pot fi personalizate pentru ca tu şi invitaţii tăi să beneficiaţi de o experienţă unică şi reuşită. Iată câteva sugestii de meniuri savuroase, din care te poţi inspira şi tu:
  1. Aioli Fritto Misto cu fructe de mare + Piept sau pulpă de curcan şi Varză Roşie + Carrot cake
  2. Black & Red Caviar + Muşchi de vită cu trei sosuri, Orez sălbatic și Salată Coleslaw + Tiramisu
  3. Platou cu brânzeturi sau Salată de Curcan cu Sos de Brânză Albastră + Pulpă de raţă cu varză roşie + Cheese cake
  4. The Trio sau Salată Caesar + T-Bone, Piure de cartofi cu trufe şi Salată de Ardei Copţi + Carrot cake
  5. Frigărui de halloumi cu roşii cherry + Black Angus Burger şi Cartofi prăjiţi cu parmezan + Tiramisu
  6. The Spring Rolls Trio sau Vânăta bucătarului + Friptură de mangaliţa cu Ratatouille şi Salată de Murături Asortate + Cheese cake

masa pentru preparate culinare

Acestea sunt doar câteva sugestii de meniuri delicioase pregătite cu pasiune şi gust la restaurantul Riviera Park, însă tu ai libertatea de a consulta toate preparatele disponibile aici şi a le alege pe cele care sunt pe gustul tău, dar şi al invitaţilor tăi. Poţi alege inclusiv meniuri vegane sau pe gustul celor mici.

Riviera Park, saloane nunti

Dacă vei acorda atenţie tuturor detaliilor importante pentru organizarea nunţii de toamnă, vei observa că evenimentul tău va fi cu totul remarcabil atât pentru tine şi partenerul tău de viaţă, cât şi pentru toţi invitaţii. Noi suntem alături de tine şi ne ocupăm să îţi oferim un eveniment de neuitat organizat într-o ambianţă luxuriantă, dar şi cochetă în acelaşi timp.

2. Decor, tematică, aranjamente şi alte idei deosebite pentru nunta de toamnă

Dacă ai ales localul pentru organizarea petrecerii de nuntă, ai consultat sfaturile event planner-ului, trupa muzicală, fotografii, ai stabilit meniurile potrivite pentru gusturile tale şi ale invitaţilor tăi, ai oferit invitaţiile cu data şi ora la care se va desfăşura evenimentul, acum urmează o altă parte interesantă. Nici mai mult, nici mai puţin decât alegerea decorului, tematicii, respectiv a temei şi aranjamentele pentru nunta de toamnă. Vezi în continuare atât imagini care pot fi o sursă de inspiraţie pentru alegerile tale, cât şi recomandările noastre:

  • Eşti în căutarea unor idei pentru nunta de toamnă? Aici le poţi descoperi. Începe prin a stabili tematica, respectiv tema pentru nunta de toamnă. Spre exemplu, începe prin a te gândi la elementele principale ale acestui anotimp şi transformă-le în tematica de nuntă. Toamna se caracterizează prin culorile şi nuanţele sale ruginii, arămii, cărămizii, verde smarald sau alte tonuri calde de bej sau crem. Poţi opta pentru o tematică pentru nunta de toamnă cu elemente tomnatice, lemnoase, cu flori şi frunze uscate. Adaugă şi un element hazliu şi reprezentativ pentru acest anotimp, cum ar fi un dovleac sau alte fructe de toamnă, alături de lumânări cu suport asortate cu restul decoraţiunilor. Invitaţii tăi vor aprecia creativitatea de care vei da dovadă şi se vor bucura să le admire.

Decor si tematica pentru nunta toamna, dovleac, frunze, flori de toamna, natura

Decor nunta toamna, flori de toamna uscate, spice de grau

  • Stabileşte un dress code pentru invitaţi în ton cu nuanţele decorului şi a aranjamentelor. Vei obţine efecte speciale în acest fel, cu atât mai mult dacă şi tu vei purta o rochie de mireasă cu nuanţe pastelate de bej, crem sau roz pal. De asemenea, poţi alege să adaugi la fiecare masă şervete asortate, precum în poza de mai jos:

Masa festiva, salon de nunta Riviera Park

  • În ultimul timp, arcadele cu flori au devenit foarte populare şi se află în topul alegerilor atunci când vine vorba de alegerea decorului pentru nunta de toamnă. Aşa cum ţi-am sugerat anterior, poţi opta pentru decorarea acestei arcade cu frunze sau flori pastelate, iar peisajul va fi cu adevărat parcă desprins din poveste.

Arcada cu flori pentru nunta toamna, flori de toamna

  • Aranjamentele handmade (lucrate manual) au un farmec aparte, la fel cum vor avea dacă vei amenaja şi decora cu acestea spaţiul în care se va desfășura evenimentul tău mult aşteptat. Decoraţiunile lucrate manual din lut sau alte materiale de acest fel se vor armoniza atât cu acest anotimp boem, cât şi cu toate celelalte aranjamente aflate în decor sau pe mese;

Aranjamente pentru nunta toamna

  • Tematica boho chic este perfectă pentru o nuntă de toamnă, deoarece acest stil împrumută elemente din natură şi le îmbină într-un mod armonios atât în stilul vestimentar, cât şi în cel decorativ. Inspiră-te din acest stil special şi pregăteşte-te să străluceşti la evenimentul unic al vieţii tale. Poţi să optezi inclusiv pentru purtarea unei rochii de mireasă în stil boho, iar tematica va fi completă. Nu uita să adaugi buchete de flori personalizate, diverse candele sau lumânări care să se încadreze în paleta de culori specifică toamnei, dar şi stilului boho, iar nunta ta de toamnă va fi mirifică;

Aranjamente pentru nunta toamna, idei, tematica

Tematica, decor si aranjamente pentru nunta de toamna, farfurii, tacamuri, decoratiuni

  • Adaugă o amprentă personală, în timp ce alegi cu atenţie decorul, tematica, aranjamentele sau decoraţiunile pentru nunta de toamnă şi bucură-te din plin de această zi specială din viaţa ta. Iată şi alte idei interesante pentru nunta de toamnă:

Decor, aranjamente, tematica pentru nunta de toamna, decoratiuni de toamna aurii

Idei de decor pentru nunta toamna, aranjamente si tematica pentru nunta toamna

Aşadar, acum este timpul să străluceşti la evenimentul special al vieţii tale, organizat cu atenţie la toate detaliile. Cu alegerea decorului, tematicii şi aranjamentelor potrivite pentru nunta de toamnă te vei putea putea bucura de o zi sau seară de neuitat. Ţine cont de recomandările şi sfaturile pe care ţi le-am prezentat, iar rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor tale şi ale invitaţilor tăi. La Riviera Park găseşti o atmosferă primitoare, divertisment, decoraţiuni chic şi luxuriante, meniuri delicioase şi personal pasionat şi dedicat, care se remarcă prin flexibilitate şi adaptabilitate pentru a-ţi oferi serviciile de care tu şi invitaţii tăi aveţi nevoie. 

Surse foto: Riviera-Park.ro, Freepik.com

Alege-ne pentru evenimentele importante din viața ta

Alte articole care te-ar putea interesa...